Astăzi – 02 august 2021, conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 800 mm, din zona Complexului Constanța Nord, a înregistrat o avarie. Echipele de intervenție RAJA S.A. au încercat remedierea acesteia cu conducta sub presiune, însă având în vedere complexitatea lucrărilor, s-a impus sistarea furnizării apei, în intervalul orar 13.30 – 16.30.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de bd. Tomis și Hotel Oxford, cu străzile adiacente, dar și cei din zonele: Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord, Satul de Vacanța, Stațiunea Mamaia, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari și Ecluza Năvodari.

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”,au anunțat reprezentanții RAJA.

  107