Chiar suntem pe primul loc. Cei mai mulți turiști au înnoptat la Constanța
În primele zece luni ale anului, România a fost vizitată de 1,818 milioane de turişti străini, în creştere cu 30,8% faţă de perioada similară din anul 2022, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Cei mai mulţi turiști străini vin din Germania, Italia, Israel şi Statele Unite ale Americii.
Numărul total al sosirilor turiștilor în unităţile de cazare în luna octombrie 2023 a fost de 1094,0 mii, cu 4,4% mai mulți față de luna similară din anul anterior. Turiștii români au fost majoritari, 82,8%, în vreme ce vizitatorii din Uniunea Europeană au reprezentat 57,2% din numărul turiștilor străini sosiți în România. În luna octombrie 2023, majoritatea turiștilor străini au vizitat Bucureștiul şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea (80,3%) precum și stațiuni din zona montană, în procent de 6,2%.
Cu privire la numărul de nopți petrecute în România înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat ), în luna octombrie 2023 acestea au însumat 2222,4 mii, în creștere cu 1,6% faţă de cele din luna octombrie 2022. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 82,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 17,7%.
Perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023, România a fost vizitată de 1818,5 mii de turişti străini, în creştere cu 30,8% faţă de perioada similară din anul 2022. Cei mai mulţi turiști străini provin din Germania, Italia, Israel şi Statele Unite ale Americii.
Durata medie a şederii în intervalul 1 ianuarie – 31 octombrie 2023 a fost de aproximativ 2,2 zile la turiştii români şi 2,1 zile în cazul turiştilor străini.
Pe judeţe, în aceeași perioadă, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanța (1528,4 mii persoane), Municipiul Bucureşti (1527,0 mii persoane) și Braşov (1271,2 mii persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică au înregistrat valori mai mari în: Constanța (5093,3 mii), Municipiul Bucureşti (3027,7 mii) și Braşov (2394,6 mii).