Ospitalieri de fel, constănțenii și-au deschis brațele la momentul la care mulți ucraineni,  fugiți din țara lor de teama bombardamentelor , au ajuns și pe litoralul Mării Negre. S-au strâns și s-au donat ajutoare de tot felul, s-au oferit spații de cazare, locuri de muncă, școli în limba maternă pentru copii.

A trecut ceva timp de la acele momente, iar sentimentele față de refugiați au început să scadă în intensitate, ca să nu spun că se înregistrează deja o stare de nemulțumire față de aceștia.  De ce ? Pentru că există percepția că pentru ei se face mai mult decât pentru români. Idee  din ce în ce mai frecvent auzită...

Și nu, nu a început de la mașinile de lux parcate în fața locațiilor în care sunt cazați. Nici de la îmbrăcămintea sau încălțămintea de firmă. Refugiat nu este sinonim că sărăntoc. Și nici măcar de la bărbații ucraineni în puterea vârstei, cei care în loc să-și apere țara cu arma în mână se plimbă pe faleză. Constănțenii  au înțeles că între 7000 și 10000 de euro sau dolari- cât s-ar da la graniță pentru trecerea unui bărbat sub 60 de ani-  nu este o sumă prea mare atunci când vrei, înainte de orice, să fi lângă familia ta.  

S-au supărat, însă, atunci când au aflat că un refugiat ucrainean primește 50 de lei pe zi pentru cazare, ceea ce înseamnă 4500 de lei pe lună pentru o familie formată din soț, soție și un copil. Asta în timp ce o familie de tineri din Constanța sta claie peste grămadă cu părinții pentru că nu are de unde să plătească această sumă drept chirie. Chirii care, de altfel, au crescut. Așa cum a crescut și prețul apartamentelor de vânzare, în condițiile în care în mai toată România a scăzut.

S-au mai supărat și pentru că unui refugiat ucrainean îi este alocată suma de 20 de lei pe zi pentru mâncare. Adică 60 de lei pentru o familie formată din soț, soție și copil. Sumă pe care, la drept vorbind, milioane de familii de românii nu își permit să o aloce zilnic, pentru hrană

Au fost deranjați chiar și de faptul că pentru refugiați s-au pus la dispoziție mijloace de transport în stațiunea Mamaia, în timp ce pentru microbiști nu s-a găsit o rezolvare de a ajunge la Ovidiu, atunci când joacă Farul .

Mai nou, aud că sunt nemulțumiți și de oareșce sume acordate refugiaților care își duc copii la școală. Sume mult mai mari decât prăpădita de alocație primită de un elev constănțean și nu numai.

Locuiesc într-o zonă în care numărul refugiaților ucraineni este considerabil, depășindu-l pe alocuri pe cel al cetățenilor români.

Diferența de abordare este mai mult decât vizibilă. De la șoferul de pe Bolt care, acum, refuză să ia cinci 5 sau 6 refugiați în mașină, la băitul de la Glovo decis să nu mai urce 3 sau 4 etaje pentru a le duce comanda la ușă, la vecina deranjată vizibil că nu mai are loc de ei în supermarket și chiar de casierița enervată la culme de hârjoneala celor mici,  care vorbesc continuu, în  ucraineană. De parcă ai noștri sunt niște tăcuți...  

Dincolo de mesajele înălțătoare transmise de autoritățile de la nivel central sau local, realitatea este cea descrisă mai sus.  

Nu am habar care este rezolvarea și nici nu pretind că soluția poloneză – țară care din martie 2023 îi va pune pe refugiații ucraineni să-și plătească între 50 și 75%  din cheltuieli – este cea mai bună. Susțin însă că statul român trebuie să aibă grijă de refugiații ucraineni, dar și de cetățenii săi!

PS

În urmă cu două zile, doi vecini se contrau din motive de refugiați. Primul încerca să explice că banii alocați acestora provin de la UE. Celălalt a ripostat instantaneu: Și ce, România- adică eu prin taxe și impozite-  nu contribuie la bugetul Uniunii?!  

Măriuca ANDRONE         

  2302