Așa  după cum consideră Dumitru Viorel Focșa, deputat Circumscripția Electorală 14 Constanța, premierul Marcel Ciolaci îi scapă pe toți ordonatorii de credite de dosare penale. Cum?  Conform cele susținute de  parlamentarul constănțean, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului care se va ocupa strict de... „unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice”.

“Din expunerea de motive găsim explicaţii care te lasă mască:

...„există o categorie de drepturi salariale pentru personalul din autoritățile/instituțiile publice care au fost stabilite prin acte administrative emise de ordonatorii de credite, fără a exista un cadru legal stabilit în mod expres prin acte normative la nivel de lege sau ordonanță de urgență”.

În loc ca ordonatorii de credite, şefii unor instituţii de stat puşi acolo din clientela politică a PSD şi PNL, care şi-au permis să acorde din pix favoruri și drepturi salariale prin acte administrative, fără a exista un cadru legal la nivel de lege sau OUG, să fie anchetați, aceștia vor fi scăpați de o ordonanță de urgență marca Ciolacu.

Chiar dacă acesta-i furt din bugetul de stat! Uite că se poate! A făcut fiecare şef de instituţie ce a vrut, fără să mai respecte legea salarizării bugetarilor și acum sunt scăpați basma curata?

 Premierul Ciolacu ar fi trebuit să ceară instant cercetarea penală a celor care şi-au permis să încalce legea, făptuind şi  furt din bugetul de stat. N-a avut curaj, fiind vorba de şefi puşi de partide din clientela politică.

Unde a fost Curtea de Conturi în toată această perioadă?  A avut cunoştinţă  de încălcarea legii care a condus la furt din bugetul de stat? Pentru că un act administrativ, dat cu încălcarea legii salarizării bugetarilor, şi care acordă ilegal drepturi salariale, indemnizaţii, sporuri, şi alte adaosuri nu poate fi altceva decât furt din bugetul de stat.

Ne asigură prin acest OUG că: Art 1

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezenţei ordonanțe de urgență, conducătorii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare, cu excepția situației în care prin hotărâre judecătorească se dispune în acest sens.

 (3) actele administrative emise cu încălcarea prevederilor alin. (2) sunt lovite de nulitate absolută și nu produc efecte juridice.

 Cu alte cuvinte, ce s-a furat de la buget prin încălcarea legii este bun furat, dar de acum înainte nu se mai poate fura prin această metodă.  OUG-ul domnului Ciolacu nu spune nimic despre sancţiuni aplicate celor care au semnat astfel de acte administrative, pentru furt din bugetul de stat. Nu se mai pot emite alte acte normative in acest scop, dar cele emise deja rămân in vigoare, si banii ilegali vor fi plătiți mai departe.

 Vă este clar cum lucrează PSD și PNL să-și protejeze aparatul de partid plasat prin aparatul  administrativ?  Nimeni nu este vinovat pentru cele întâmplate și nimeni nu plătește nimic. Sunt absolviţi de orice vină pentru că fac parte din clientela politică a PSD şi PNL. Dacă unii cetăţeni obişnuiţi ar fi comis astfel de furturi din bugetul de stat, până acum erau deja  arestați.

Care este poziţia Curţii de Conturi faţă de aceste încălcări grave ale legii? Avem nevoie de un răspuns de la instituţiile abilitate ale statului, plătite din banii noştri, ai contribuabililor, să apere banii publici de hoţii care s-au obişnuit să-i fure. În caz contrar, de ce mai plătim taxe şi impozite statului? Poate ar fi mai bine să nu le mai plătim, nu?”, a transmis  Dumitru Viorel Focșa, deputat Circumscripția Electorală 14 Constanța.

  1351