Silviu-Titus Păunescu, deputat AUR Constanța, consideră că Planul Național de Redresare și Reziliență ar fi trebuit să fie o adevărată gură de oxigen pentru România, iar în acest sens, i-a transmis o întrebare lui Daniel-Ovidiu David, ministrul Educației și Cercetării. Prin această întrebare, parlamentarul constănțean cere “clarificări despre slaba implementare a proiectelor din PNRR în școlile din județul Constanța”.  

Stimate domnule Ministru,

“PNRR ar fi trebuit să fie o adevărată gură de oxigen pentru România postpandemică, dar, cum la noi lumea politică e sinonimă cu amatorismul și sinecurismul, inclusiv în sistemul educațional, programul s-a transformat într-un fiasco.

Am fi putut avea sute de școli noi, sute de laboratoare dotate la nivel contemporan, ci nu cu instrumentar din anii 60-80, creșe, grădinițe, programe de formare pentru noile generații de profesori. În schimb, beneficiem doar de dovezile lipsei de profesionalism și de incapacitatea de a genera proiecte viabile. 

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați:

1. În ceea ce privește județul Constanța, ce proiecte sunt implementate până în prezent și la care se înregistrează întârzieri ce pot fi recuperate?

2. Care sunt proiectele PNRR care vor fi abandonate în județul Constanța?  Solicit răspuns scris.”, a transmis Silviu-Titus Păunescu, deputat AUR Constanța.

 

  532