Ce înseamnă populație vulnerabilă? 4 - 5 milioane de români cărora le va fi foarte greu să plătească facturile  

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre creșterea prețurilor și despre explozia prețului la energie pe bursă.

Întrebat dacă și cu cât vor mai crește prețurile, analistul economic Adrian Negrescu a făcut calculele momentului și a dat o soluție pe care statul român ar putea să o aplice.

"Cu siguranță vor mai crește cu un 30% - 40%, cel puțin în perioada lunilor octombrie, noiembrie, atunci când vom vedea concret ce înseamnă o creștere semnificativă a prețului energiei, o creștere de 200% din august față de anul trecut.

În acest moment, oricum, e bursă, prețurile la energie electrică sunt undeva la 554 lei/ megawat, de trei ori mai mare față de prețul înregistrat în aceeași lună a anului trecut, 183,19 lei.

În aceste condiții, toate aceste majorări de prețuri le vom vedea direct în facturi, pentru că nu există în momentul de față un mecanism concret de compensare a acestor creșteri, mai ales în rândul populației vulnerabile.

Ce înseamnă populație vulnerabilă? Aproape 4 - 5 milioane de români, cei care vor avea de suportat aceste facturi și le va fi foarte greu să le plătească", a declarat Adrian Negrescu, în direct la B1 TV.

Care e probabilitatea ca statul român să ne ajute? Aproape o misiune imposibilă…

Mai mult, întrebat dacă ajutorul pe care statul român îl promite se poate concretiza, Adrian Negrescu a completat că:

"Este aproape o misiune imposibilă, pentru că din păcate avem un cocktail de majorări de prețuri, creșteri la gaze, la energie și atenție, prețurile întreținerii pentru cei care au sistem centralizat.

Ca să vă dau un exemplu în București, dacă Romgaz trimitea gaz către furnizorul de agent termic cu 70 lei/megawat în luna august, în octombrie vom ajunge la 220 lei/megawat. Asta înseamnă o dublare a prețului care ca produce facturi mai mari la întreținere. Dacă la un apartament cu două camere care până acum plătea întreținere la nivel de 200 - 250 de lei, probabil că va fi dublu.

Iar pentru cei care au centrale pe gaz, dacă până acum plăteau undeva între 150 - 200 lei, probabil la iarnă vor ajunge la 600 - 700 de lei. Și mă refer aici doar la apartamente cu două camere care sunt cele mai multe în România".

Se joacă foarte mult din punct de vedere politic

"Probabil aceste creșteri de prețuri vor continua să avanseze până spre luna decembrie, urmând ca în a doua partea a anului viitor să asistăm la stagnare, dar totul depinde de modul în care producătorii de energie vor asigura volumele necesare pe perioada cererii.

O mare parte a acestor creșteri de prețuri vin din cererea foarte mare generată de revenirea economică la nivel internațional. Bineînțeles că toți producătorii la nivel internațional au speculat această revenire și au crescut prețurile încercând să recupereze pierderile înregistrate  în anul COVID.

Pe de altă parte, se joacă foarte mult din punct de vedere politic.

Soluția e ca autoritățile să ducă consumul și producția internă de gaze, energie către piața internă la alte prețuri decât cele stabilite la bursa de la Viena. Altfel spus, dacă tot producem ieftin energie electrică și gaze, atunci hai să le folosim pentru consumatorii vulnerabili, pentru economia românească și să nu ne mai cotăm la prețurile internaționale. E o soluție care poate fi aplicată", a mai spus analistul economic.

 

 

  64