În cadrul conferinței de presă susținută la Centrul de Afaceri din  Năvodari, a fost anunțată   candidaturia  regiunii Dobrogea la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029. Comitetul Regional pentru Candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029 este format din Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est(UNPR-RSE), Primăria Orașului Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria”Constanța și Kirvad Tour.

La eveniment au fost  prezenți Daniel Constantin Moraru, preşedintele UNPR Regiunea Sud-Est, Teodora Moraru – Vicepreşedinte UNPR Regiunea Sud-Est, Florin Chelaru, primarul oraşului Năvodari și Daniel Tiberiu Vădineanu – administratorul Kirvad Tour.

Comitetul Regional a semnat  protocolul pentru candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, împreună cu Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT). Acest parteneriat reunește actori cheie din sectorul public, privat, educațional și din societatea civilă, reflectând angajamentul comun pentru promovarea valorilor gastronomice, culturale și turistice ale Dobrogei.

Candidatura este inițiată și coordonată de UNPR RSE – Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est, în parteneriat cu Primăria Năvodari, Colegiul Național de Arte“Regina Maria” Constanța și Kirvad Tour. Semnatarii protocolului angajament sunt:  Daniel Constantin Moraru, Președinte UNPR RSE – inițiatorul proiectului, Florin Chelaru, Primar Orașul Năvodari, Anca Iuliana Dragomir, Director Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța, Daniel Tiberiu Vadineanu, Administrator Kirvad Tour, Dr. Dianne Dodd, Președinte IGCA.

Un spațiu al diversității etnice, culturale și gastronomice

Dobrogea este  unică în peisajul european – un spațiu al diversității etnice, culturale și gastronomice, situat între Dunăre și Marea Neagră. Aici conviețuiesc peste 15 etnii, iarpatrimoniul culinar este un simbol al armoniei și al tradiției vii. Candidatura Dobrogei reprezintă o oportunitate istorică de a transforma aceastămoștenire în avantaj competitiv – în turism, ospitalitate, agricultură și educație. Titlul aduce vizibilitate internațională, investiții, creștere economică și consolidareaunei identități regionale autentice.

Dobândirea titlului de Regiune Gastronomică Europeană oferă o oportunitate unică de a  promova la nivel internațional identitatea culturală și gastronomică distinctivă a regiunii,  devenind un catalizator pentru dezvoltare durabilă. Această recunoaștere contribuie la  stimularea economiei locale prin atragerea de investiții și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, susține turismul sustenabil prin îmbunătățirea calității serviciilor și produselor  locale, încurajează inovarea și formarea profesională, implică cetățenii în proiecte educaționale privind alimentația sănătoasă și promovează protejarea biodiversității locale  și a mediului.  Acordarea titlului se face în baza unui dosar complex, evaluat de un juriu internațional format din experți în turism, gastronomie, educație și dezvoltare durabilă.

Daniel Constantin Moraru, preşedintele UNPR Regiunea Sud-Est, a mulțiumit, în cadrul conferinței de presă pentru sprijinul constant acordat și evidențiază începutul unui parteneriat cu Institutul European Gastronomic de Artă și Cultură. Proiectul beneficiază de susținerea unor instituții importante, precum primăriile din Năvodari, Mangalia, Eforie, CJ Tulcea și Colegiul Național de Arte „Regina Maria”. De asemenea, a fost atrasă compania Kirvad, care aduce anual peste 100.000 de turiști pe litoral, un partener esențial pentru succesul proiectului în domeniul turismului.

Daniel Moraru:  Obiectivul nostri este consolidarea tradițiilor și valorilor

Daniel Constantin Moraru, preşedintele UNPR Regiunea Sud-Est  aprecizat faptul că în acest demers există susținerea unor instituții importante precum Consiliul Județean Constanța, dar și a primăriilor din orașele de la malul Mării Negre, cea mai pregnantă fiind cea din Năvodari.  

”Aș dori să menționez începutul acestui parteneriat cu Institutul European Gastronomic de Artă și Cultură. Avem susținerea unor instituții importante, precum Consiliul Județean Constanța, primăriile Năvodari, Mangalia, Eforie, Consiliul Județean Tulcea, Primăria Tulcea și Colegiul Național de Arte „Regina Maria”. Am reușit să atragem în acest proiect compania Kirvad, care aduce și transportă anual peste o sută de mii de turiști pe litoral.

Avem nevoie de astfel de parteneri puternici din mediul turismului, pentru a putea construi un proiect de succes. În luna martie am depus candidatura Dobrogei pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029. Nu vorbim aici doar despre o destinație gastronomică, ci și despre punerea în valoare a vestigiilor istorice și a tradițiilor.

Suntem încântați să invităm reprezentanții celor 15 minorități din Dobrogea. Acesta este obiectivul nostru: să consolidăm tradițiile și valorile. Ne dorim ca toată România și Europa să vadă că trăim într-o simbioză și că ne ajutăm unii pe alții. Vom crea și destinații turistice în tot județul astfel încât să creăm zone de interse și în afara litoralului”, a declarat Daniel Constantin Moraru, preşedintele UNPR Regiunea Sud-Est.

Florin Chelaru: Un lucru extrem de benefic pentru Năvodari, pentru stațiunea Mamaia Nord

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, consideră că stațiunile de la malul Mării Negre, precum Mamaia Nord, trebuie să contribuie activ la promovarea județului.

Să mi se prezinte un astfel de proiect mi s-a părut o chestiune de dezvoltare, nu doar a stațiunii, ci și a întregului turism, la nivel județean. Mai este și un secret: faptul că orașul nu plătește niciun leu. Toată greutatea a fost suportată de mediul privat. Într-o asemenea situație, consider că stațiunile trebuie să facă toate eforturile pentru a aduce renume județului nostru, un renume care să contribuie la prosperitatea turismului. 

Această asociere este un lucru extrem de benefic pentru orașul nostru, pentru stațiunea Mamaia Nord și, bineînțeles, sunt sigur că va fi benefică și pentru județ. Sper ca această echipă să se întrunească mult mai des, iar în 2029 să obținem titlul pe care ni-l dorim atât de mult. Poate că, din acel moment, vom înțelege că am fost, într-un fel, vizionari cu această inițiativă”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.

 

  2385