Nu ar fi pentru prima dată când Vergil Chițac se joacă cu viețile constănțenilor...

Așa după cum consideră Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, ce se întâmplă în municipiul reședință de județ este de noaptea minții primarului Chițac! De ce ? Pentru că  iluminatul public se oprește când afară este întuneric.

“Un adevărat atentat la siguranța șoferilor și a pietonilor! Cei care sunt nevoiți să facă slalom pe întuneric pe bulevardele și trotuarele orașului.

Pe unele bulevarde, luminile sunt aprinse doar pe o parte! Pe altele sunt stinse de tot, iar în unele cartiere este beznă între blocuri! În altele se oprește iluminatul la 5:40, moment la care este beznă!

De ce s-a luat această decizie criminală la figurat, dar și la propriu dacă îți dă vreun tâlhar una în cap, sau te lovește vreo mașină pentru că pur și simplu nu te-a văzut?  Pentru că un primar inconștient și incompetent, Vergil Chițat pre nume PNL-ist, vrea să facă economie! 

Domn primar, dacă tot sunteți îngrijorat de bugetul municipiului, de ce nu se face economie la panseluțele de aproape 20 milioane euro și la beculețele de Crăciun de 1 milion de euro? Și dacă tot se dorește economie, de ce nu se face la robinetele de sifonat bani în Primăria Constanța?

Domn primar, de ce nu s-au achiziționat becuri economice pentru iluminatul stradal încă de acum un an, atunci când existau deja semnele crizei energetice? Și de ce nu s-a aplicat pe proiecte europene varianta de panouri fotovoltaice?

Primarul Constanței a făcut ce nu trebuia să facă și a ignorat complet siguranța cetățeanului. La care NU se face economie!

Iar în ritmul acesta, nu m-ar mira ca mâine- poimâine să se facă economie și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Nu ar fi pentru prima dată când se joacă, nonșalant, cu viețile constănțenilor ...”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.

  3111