Marius Horia Țuțuianu, cică deputat PSD, a părăsit sediul cabinetelor parlamentare... PSD. Efectiv și-a luat “jucăriile” și a plecat! Mai abitir ca un țânc râzgâiat căruia nu-i mai ajung căluții de lemn, tobele și trompetele.

Copil râzgâiat pentru că, politic vorbind, Marius Horia Țuțuianu a primit funcții pe tava conjuncturilor. A fost numit președinte de Consiliul Județean pentru că a insistat în acest sens  un membru important al conducerii organizației constănțene. Nimic altceva!

A ajuns primul pe lista candidaților social –democrați pentru Camera Deputaților ca și compensație pentru faptul că nu mai putut să candideze pentru un nou mandat la președinția CJC. În fapt, cei care nu l-au mai dorit în această calitate au fost primarii PSD din județ cei care s-au manifestat zgomotos împotriva candidaturii lui Țuțuianu la ședința de la care, bineînțeles, împricinatul a lipsit. Cam atâta bărbăție politică  a avut!

A fost mai curajos pe la te miri ce colțuri și mese, acolo unde, de altfel, a afirmat și că își va da demisia din PSD și va candida fie independent, fie din partea altui partid. Cum independența nu s-a asortat cu a lui statură administrativă și nici un  alt partid nu a venit să-l îmbrace în uniforma-i doctrinară, Marius Horia Țuțuianu s-a întors spășit în PSD. De-a stânga lui Felix Stroe, poziție din care a fost anunțată implementarea fiului rătăcitor pe primul loc al listei PSD pentru Camera Deputaților.   La acel moment a tăcut mâlc. De-a stânga lui Felix Stroe...  

Acum, susține că poziția pe listă i-a fost asigurată de un personaj important din conducerea centrală a partidului. Nu ținem să îl contrazicem, dar nici nu putem să nu ne întrebăm de ce nu a intervenit personajul respectiv pentru candidatura la președinția CJC. Adică de ce nu a dat de pereții filialei cu toți primarii partidului bașca cu membri Biroul Permanent Județean?  Nu de altceva, dar toți s-au opus candidaturii la președinția CJC.

Cum- necum, Țuțuianu  a ajuns deputat PSD de Constanța. Nu a trecut prea mult timp și s-a așezat pe picioarele de dinapoi. Inițial cele pesediste, considerându-se fie trădat, fie marginalizat în organizației.  Depinde de ce teorie a conspirație țesea la acel moment.   

Nu a luat în calcul o evidență care a sărit în ochii tuturor: s-a marginalizat singurel în condițiile în care nu a mai călcat prin sediul organizației și nici pe la ședințele BPJ! Și, mai penibil decât orice, nici măcar nu a avut vână politică astfel încât să dea cu pumnul în masa organizație județene și să spună ce nu-i convine! A preferat colțurile, mesele, terasele …

Sinceri să fim, trebuie să recunoștem că trecea pe la biroul parlamentar aflat în aceeași locație cu a celorlalți colegi. A început să-i miroasă și acolo.  Urmarea? S-a așezat pe picioarele de dinapoi. De data aceasta parlamentare, iar amețeala cu factura de la cablu i-a picat perfect ca pretext pentru a se muta.

În fapt a fost vorba de o factură de valoare ridicolă, 1.100,46 lei, sumă care trebuia achitată conform contractul seria PFN numărul 10916/25.02.2021dintre INTERSAT SRL și cabinet parlamentar deputat Marius Horia Țuțuianu.

Sunt convinsă că nu suma a constituit o problemă și că totul a pornit de la o jenantă încurcătură , chiar dacă nu excludem  nici posibilitatea să o fi făcut-o înadins, pentru a avea un motiv de plecare. Ce mai contează conspirația avansată de noi pe lângă multe altele pe care le vehiculează  Țuțuianu. Inclusiv cea conform căreia CINEVA i-a ascuns factura venită la sediul organizaței! De parcă nu putea să trimită acolo vreun angajat al cabinetului parlamentar. Așa cum îi trimite pe la emisiuni în care el nu are curaj să-și asume declarațiile belicoase.

Mai abitir ca un copil râzgâiat, Marius Horia Țuțuianu și-a luat “jucăriile” și a plecat din sediul comun al cabinetelor parlamentare. Acum anunță cu mândrie deputățească faptul că va fi la în slujba constănțenilor  24/24 , 7/7. De parcă l-a ținut cineva până acum să facă acest lucru! Să înțelegem că până acum nu a făcut-o?

Sau că a divorțat de PSD Constanța, dar în 2024 va avea un loc asigurat pe listele organizației căci, de, este deja asigurat de personajul important din conducerea centrală a partidului. Așa după cum susține la acest moment.

Așa să fie. Nu de altceva, dar să și-l asigure singur într-o bătălie electorală pe persoană  fizică nu credem că va putea vreodată. Că doar nu crede cineva că Marius Horia Țuțuianu ar fi putut să câștige președinția CJC în 2020, fără nici un primar în spate!

PS

Și pentru că tot am vorbit despre bărbăție politică și asumarea faptelor și vorbelor, toate, dar absolut toate acțiunile deputatului dovedesc că nu are așa ceva! Martorii sunt mulți în acest sens ...

Măriuca ANDRONE    

     

      

  7553