Managementul executiv de la RAJDP este “incompetent economic și cu o conduită legală riscantă”. ?!
Fost președinte al CA: “Conducerea Regiei nu respectă un minimum de standarde etice și de profesionalism.”
În cadrul ședinței ordinare din data de 22.11.2022, la punctul 3 de pe ordinea de zi, figurează proiectul de hotărâre nr.303/07.11.2022. Proiectul face referire la desemnarea unui administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administrație Provizoriu al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța ca urmare a încetării contractului de mandat nr.22681/22.06.2022.
În fapt, marți 22.11. 2022 va fi desemnat un nou președinte al Consiliului de Administrație Provizoriu al RAJDP, în condițiile în care cel de dinainte, Cătălin Ciupercă, a refuzat să îi fie prelungit mandatul.
Nu și-a dat demisia, ci pur și simplu a refuzat să semneze actul adițional și, implicit să continue activitatea de administrator al RAJDP.
În fapt, în urmă cu o lună, mai concret în data de 17.10. 2022, s-au întocmit actele adiționale necesare prelungirii mandatelor tuturor membrilor Consiliului de Administrație. Prelungire până în luna decembrie, așa după cum este procedura, mandatele fiind de 4+ 2 luni.
Mai pe românește spus, în octombrie toți membri CA au primit actele adiționale care le permiteau să fie în legalitate până în decembrie, urmând ca în ianuarie să aibă parte, sau nu, de un alt mandat de 4+2 luni.
De ce a refuzat Cătălin Ciupercă să–i fie prelungit mandatul? Așa după cum a scris în mail-ul trimis CJC “ motivația mea este legată de faptul că la nivelul CA al RAJDP Constanța nu există o majoritate de voturi necesară pentru a impune o conducere executivă a Regiei care să respecte un minimum de standarde etice și de profesionalism.”
Mai mult decât atât, Cătălin Ciupercă precizează că nu își riscă reputația profesională impecabilă prin asocierea “cu un management executiv incompetent economic și cu o conduită legală riscantă”.
Mail-ul a fost înregistrat la Consiliul Județean Constanța cu numărul 44262/ 2.11.2022, iar pe colțul acestui este precizat “Rog completarea CA în ședința CJ”. Chestiune care se va întâmpla în ședința de marți, 22.11.2022.
De ce are RAJDP conducere interimară și la acest moment?
Trebuie precizat că au existat voci care au susținut că refuzul lui Cătălin Ciupercă de a-i fi prelungit mandatul are legătură cu faptul că acesta nu a mai fost desemnat președinte al Consiliului de Administrație, urmând să fie doar membru al acestuia. Altele în acuză pe Ciupercă de comportament abuziv, în timp ce o altă categorie susține că fostul președinte al CA are un singur merit: este USR-ist și trebuia să obțină și acest partid ceva la RAJDP!
Nu îl ultimul rând, mai trebuie precizat faptul că și la acest moment Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța are conducere interimară. În urmă cu trei zile CA-ul Regiei a votat desemnare în funcție de director interimar adjunct a lui Constantin Niculae, în timp ce director general interimar este Gabriel Răzvan Zagon.
Măriuca ANDRONE