Senator Stroe: România nu va permite importurile de cereale din Ucraina!
Guvernul va interveni pentru a proteja fermierii români
Așa după cum precizează senatorul Felix Stroe, președinte PSD Constanța, suntem nevoiți să vorbim din nou despre cerealele din Ucraina. Un subiect care a agitat, din nou, spiritele, fermierii români fiind îngrijorați. Motivul? Data de 15 septembrie, moment la care, cel puțin teoretic, încetează măsurile cerute de Uniunea Europeană, cu referire la importurile de cereale din Ucraina.
“Guvernul va interveni pentru a proteja fermierii români, până când Ucraina implementează măsurile cerute de Comisia Europeană. Cât timp aceste măsuri nu sunt implementate, România nu va permite importurile de cereale ucrainene!
În ultimele 48 de ore NU s-a importat niciun kilogram cereale ucrainene în România și nici se vor importa, cel puțin în următoarele 30 de zile, în care Ucraina are obligația de a îndeplini angajamentul luat în fața Comisiei Europene, respectiv a introduce anumite măsuri legale, astfel încât ca volumul de cereale să nu crească necontrolat!
Comisia Europeană nu a spus „liber la importurile de cereale din Ucraina”, ci a subliniat că nu se impune o interdicție, decât în măsura în care Ucraina nu ia anumite măsuri legale pentru controlul exporturilor, la un nivel care nu creează distorsiuni în piețele statelor membre!
Prin urmare, România nu va permite importurile, până când Ucraina nu va îndeplini angajamentul luat față de UE!”, a transmis senatorul Felix Stroe, președinte PSD Constanța.