În data de 11 noiembrie 2022, ordinea.ro, sub semnătura lui Adrian Cârlescu, publica, în exclusivitate, un material referitor la maniera în care Daniel Georgescu, directorul  Administrației Canalelor Navigabile și consilier local, și-a falsificat CV-ul.

Concret, Georgescu pretinde în CV-ul publicat atât pe site-ul instituției pe care o conduce, cât și pe cel al Primărie Constanța, că  este absolvent al  Academiei de Marină “Mircea cel Bătrân”, instituție de învățământ care nu există, numele corect fiind  Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, așa după cum a remarcat Adrian Cârlescu. Cel care a mai adus două argumente de netăgăduit în demersul jurnalistic prin care se  demonstrează că Dan Georgescu a mințit! Chestiune demonstrată de ordinea.ro atât prin faptul că numele  acestuia  nu figurează în lista absolvenților Academiei Navale, dar și din răspunsul primit de Adrian Cârlescu de la comandantul Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În răspuns se precizează clar:  Daniel Georgescu nu figurează ca absolvent!

Întrebat fiind de ordinea.ro despre această situație, directorul ACN a bâjbâit o explicație referitoare la oareșce cursuri urmate la fără frecvență, fără a putea să arate o diplomă în acest sens.  Ca să nu mai spunem că perioada în care pretinde că ar fi fost student al academiei, fie și la fără frecvență, este cel puțin ciudată. Sau, poate, a rămas repetent vreo doi ani, doar în acest fel putându-se explica că a terminat Academia Navală în 6 ani! Așa după cum este specificat în CV, respectiv 1998- 2004.  

Așa cum era de așteptat, după publicarea materialului din ordinea.ro, nu puțini au fost cei care l-au întrebat pe Daniel Georgescu despre această “năstrușnicie”.

Unora le-a vândut istorioara cu fără frecvența. Altora le-a mărturisit altceva: a făcut doi- trei ani la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar nu a terminat-o și, normal, nu are diplomă în acest sens. Acestora   a ținut chiar să le explice că cei doi- trei ani la Academie îi dau dreptul să considere că are experiență în domeniu! Ca și cum un ipochimen care a făcut patru ani de liceu, dar  nu și-a dat BAC-ul, poate să se înscrie la facultate căci are experiență! Cât ceilalți absolvenți care, de, au mers tot patru ani la școală...

Pare-se, însă, că asta nu este o problemă pentru un personaj de o asemenea factură. De ce? Pentru că și la acest moment,  în CV-ul lui Daniel Georgescu de pe site-ul ACN figurează același fals  la rubrica ”Educație și formare” :

Perioada:  1998-2004

Numele și tipul instituție de învățământ:  Academia de Marină Mircea cel Bătrân Transport Maritim.

Să aibă oare Daniel Georgescu o diplomă în acest sens? Nu avem habar, dar știm sigur că până la acest moment directorul Administrației Canalelor Navigabile nu a prezentat o dovadă în acest sens. Nu este încă timpul pierdut, o mai poate face până la momentul depunerii dosarului de candidatură. Pentru ce-o vrea el – primar, consilier local, consilier județean sau te miri ce parlamentar. Mai rămâne să-și dorească și constănțenii un ales care și-a falsificat CV-ul...

PS

Cu ceva timp în urmă,  mai corect spus în perioada în care pe Daniel Georgescu îl lovise strechea interviurilor în perspectiva candidaturii pentru Primăria Constanța, i-am atras atenția că are o problemă de comunicare, în condițiile în care aborda subiecte serioase precum un șmecheraș de pe valea Portului, sau de pe taluzul Canalului. I-am sugerat, elegant, să se asculte singurel după ce dă un interviu.  Arogant și autosuficient, directorul ACN – ajuns în această funcție din rațiuni greu de înțeles și menținut  din altele și mai ciudate – a răspuns: Mie îmi place ce aud!

Domnule Georgescu vă dau o veste proastă: Constănțenilor nu le plac indivizii care își falsifică  CV-ul  și nici șmecherașii de pe valea Portului. Sau de pe taluzul Canalului...

Măriuca ANDRONE

 

  2776