Vrabie și Chițac nu sunt aleși PNL!? Și nici nu vor mai fi?
La sfârșit de săptămână, organizația PNL Constanța a pus de alegeri. Pe blat, așa cum le place liberalilor de la mal de mare, mass media neavând acces la fericitul eveniment. Spunem fericit pentru că la finalul acestuia primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea Ligii Aleşilor Locali ai PNL Constanța.
Chestiune de așteptat, dar și meritată în condițiile în care George Scupra stă de la forte bine în sus la toate capitolele: activitate administrativă- realizările din Ovidiu fiind evidente- activitate politică și, nu în ultimul rând, în planul imaginii.
Neașteptate au fost persoanele care au ocupat funcțiile de conducere în urma alegerilor desfășurate la Adunarea Generală a Ligii Aleşilor Locali ai PNL Constanța. Și mai corect spus, neașteptate au fost personajele care nu ocupă vreo funcție de conducere în această structură, de îți vine să concluzionezi că cei doi nu sunt aleși PNL.
Concret, este vorba despre primarul Constanței, Vergil Chițac, dar și de cel din Medgidia, Valentin Vrabie. Nici unul, nici celălalt nu se numără printre deținătorii vreunei funcții de prim vicepreședinte sau de simplu vicepreședinte.
În fapt, prim-vicepreşedinţi sunt: Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian şi consilierul judeţean Dana Constantinescu.
Cei opt vicepreședinți sunt: George Cojocaru, primarul din Murfatlar, Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, Liviu Negoiță, primarul din Cernavodă, Robert Șerban, primarul din Eforie, Iulian Soceanu, primarul din Techirghiol, Iulian Tudorache, primarul din Crucea, Petre Urziceanu, primarul din Negru Vodă şi viceprimarul municipiului Constanţa, Ionuţ Rusu.
Acum, la drept vorbind nici Chițac, nici Vrabie nu sunt liberali pus sânge! Primul a șters-o din PNL când nu i-au fost satisfăcute orgoliile de șef, și-a creat o asociație din care a tras în peneliștii din toate pozițiile, ca, mai apoi, să se întoarcă în PNL Constanța băgat pe gâtul organizației de Ludovic Orban, “stimulat” la rândul lui de principalul sponsor politic.
Cel de-al doilea, de sorginte PSD-istă, a baletat printre niște partidulețe, iar apoi s-a jucat de-a independentul, hârjoneală finalizată la momentul la care a realizat că fără un partid în spate nu putea să facă mare lucru în Medgidia.
Nu avem habar dacă de aici li se trage celor doi, dar știm sigur că semnalul este foarte prost. Ca să fim eleganți, în condițiile în care primarul municipiului reședință de județ bașca edilul unui municipiu important nu au prins vreun locușor în prima linie a conducerii Ligii Aleșilor Locali.
Din acest punct de vedere, și nu numai de altfel, este evident că atât Chițac, cât și Vrabie sunt marginalizați în PNL. Rămâne să stabilească în ce măsură cei doi vor mai fi candidații PNL la alegerile din 2024. Și spunem asta pentru că cei trei prim vicepreședinți și cei 8 vicepreședinți au fost DESEMNAȚI, înainte de Liga Aleșilor Locali. Apoi au fost aleși! Iar printre DESEMNAȚI nu s-au aflat Vergil Chițac sau Valentin Vrabie ...
PS
S-ar putea crede că lui Vrabie i se trage de la problemele penale pe care le are, încă. În cazul acesta, ce caută primarul din Cernavodă în postura de vicepreședinte. Că doar nu este icoană de pus la închinat din acest punct de vedere!
Măriuca ANDRONE