Cină de Iftar pentru ...liberal
Oynama şîkîdîm şîkîdîm, domnule Florin Mitroi!
De ceva timp, PNL-iștii din Constanța îl plimbă pe Florin Mitroi mai abitir ca pe moaștele te miri cărui sfânt. Acum, sinceri să fim, să punem semnul egal între un sfânt și primarul din Valu este totuși o exagerare, dar despre asta cu altă ocazie...
Acum, nu putem să nu remarcăm dârzenia de care dau dovadă liberalii de la mal de mare întru afișarea candidatului la președinția Consiliului Județean Constanța pe toate “gardurile”. În fapt, pe toate scenele și în toate ocaziile în care sunt prezente mai multe persoane. Așa s-a întâmplat la cina de Itfar, organizată atât de UDTTMR cât și de UDTR. Căci, de, “imbatabilul” candidat are nevoie de susținere din toate părțile.
Săptămâna trecută, FlorinMitroi s-a cocoțat pe două evenimente ale comunității musulmane. Ca să fim sinceri până la capăt, nu a fost singurel. A fost talonat de Vergil Chițac. Nu avem habar dacă primarul Constanței a mai fost la acest gen de manifestații de cât și-a început mandatul, dar știm sigur că, în ultimii trei ani, lui Mitroi nu i-au călcat imineii ( pantofii purtați de sultani) pe la vreo cină de Itfar.
La fel de bine, nu avem habar dacă a practicat- din nou- circumzia ...politică, dar nu puțini sunt cei care susțin că este dispus să facă orice pentru a nu fim tăiat împrejurul procentelor. Și pentru asta s-a preumblat la UDTTMR și la UDTR. Și într-o parte, și în cealată, candidatul PNL a fost talonat de Gelil Eserghep. Nimeni altul decât personajul care din 2020 până deunăzi amușina , aproape zilnic, la ușa actualului președinte al Consiliului Județean Constanța. Dar cum unii au vocația trădării în (de) sânge, ce să ne mai mire!
Poate doar faptul că, așa după cum susțin unii dintre participanții la cina cu pricina Mitroi-ului, au avut acces în sală doar cei care au semnat pentru susținerea PNL-iștilor ...
Și ca și cum nu ar fi fost îndeajuns, Florin Mitroi a fost prezent, sâmbătă, și la evenimentul organizat de Comunicatea “Elpis” Constanța cu ocazia Zilei Greciei. Și nu puțini sunt cei care susțin că până acum nu a venit să-i cânte vreo bouzouki ( lăută grecească) la ureche liberală, oricât s-ar strădui niște colegi de partid să acrediteze contrariul.
O fac în, însă, în zadar. Motivul? Spre deosedire de acest an electoral, din ceilalți ani nu există fotografii care să ateste că lui Mitroi i-ar fi pășit tsarouhia ( pantofi grecești cu ciucur) pe la evenimentele comunității Elpis Constanța.
În rest, Oynama şîkîdîm şîkîdîm, domnule Mitroi! Căci și-așa vă place să dansați într-un mod entuziast, ignorând pe cei din jur și, uneori, bătând din palme şi degete. Așa după cum se traduce titlul acestei melodii. Și așa după cum ați făcut în Valu lui Traian, comună pe care ați considerat-o drept raiau dumneavoastră, acum încercând același lucru și cu județul…
Dacă nu vă convine, încercați cu Το ’πε, το ’πε ο παπαγάλος , adică tópe tópe papagálos. Nu de altceva, dar poate spune și papagalul câte ceva interesant. Rămâne doar să-l identificați! Dar nu vă faceți griji, aveți destui prin jur...
PS Acesta este un material de opinie și trebuie tratat ca atare, pentru că în România dreptul la opinie este consfințit și protejat.
Măriuca ANDRONE