Recomadări împotriva caniculei pentru locuitorii din Agigea
Reprezentanții administrație publice locale din Agigea au făcut cunoscute recomandările Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la perioadele de caniculă.
Acestea sunt:
- Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită şi directă la soare între orele 11 – 18 şi utilizați creme de protecţie pe zonele corpului expuse razelor solare;
- Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
- Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase);
- Consumaţi fructe şi legume proaspete ce au un conținut ridicat de apă, precum, pepenele galben, roşu, prunele, castraveţii și roşiile;
- Reglați aparatul de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Nu utilizați ventilatoare dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius;
- Ţineţi ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
- Evitați activităţile de exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc) în perioadele cu temperaturi foarte mari, eventual puteți muta desfăşurarea acestora în perioadele din zi în care temperaturile sunt mai scăzute;
- Rămâneți informați în legătură cu avertismentele oficiale privind perioadele de caniculă
Cetățenii comunei Agigea au fost îndrumați să obțină ma multe informații, accesând lik-ul de mai jo.