TSD Constanța și-a ales conducerea
La Conferința Județeană a Tineretului Social Democrat Constanța, peste 250 de tineri alături de conducerea Partidului Social Democrat, au participat la alegerea noii echipe de conducere.
Noul președinte al Tineretului Social Democrat Constanța, Sandor Antonio-Ioan, are 31 de ani și este un exemplu de implicare și perseverență. Absolvent al Universității Maritime Constanța, al Facultății de Științe Politice, precum și al unui master în Drept Maritim, el a acumulat experiență atât în cadrul Administrației Canalelor Navigabile, cât și în mediul privat, unde activează în prezent în domeniul imobiliarelor.
„Pentru mine, politica înseamnă echipă, muncă și responsabilitate. De peste un deceniu am crescut în această organizație, trecând prin toate etapele, de la lipit afișe și mers din poartă în poartă, până la conducerea Ligii Studenților Social Democrați și coordonarea activităților județene. Astăzi, tinerii nu mai pot fi simpli spectatori în politică – vocea noastră trebuie să conteze!”, a transmis Sandor Antonio-Ioan, noul președinte TSD Constanța.
Componența Biroului Permanent Județean TSD Constanța ales:
Presedinte: Sandor Antonio-Ioan
Secretar Executiv: Basandica Cosmin-Florentin
Prim-vicepresedinte: Carciumaru Sebastian Costin
Vicepresedinte: Tohaneanu Eugenia
Vicepresedinte: Asan Onur
Vicepresedinte: Cazan Ciprian
Vicepresedinte: David Diana
Vicepresedinte: Pandaru Ionut
Vicepresedinte: Dan Razvan
Vicepresedinte: Tanase Nicu
Vicepresedinte: Neacsu Antonio
Vicepresedinte: Ursache Stefan
Membru: Pocora Marius
Membru: Bruce Mavrodin
Membru: Cotin Dragos
Membru: Gosu George
Membru: Stancu Ramona
Membru: Sapera Maria
Membru: Macau Alexandru
Membru: Ranga Marius
Membru: Sterian Alessia
Membru: Radu Dumitra
Membru: Ionela Ghindeanu
Membru: Cartali Adam
Membru: Scripcaru Cosmin
Membru: Ibraim Seray
Membru: Banu Carla
Membru: Manta Maria
Membru: Craciun Loredana
Membru: Flueraru Erika Maria
Membru: Mocanu Alberto
