Vaccinarea elevilor nu s-a suspendat! Testele se vor face marți
Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, anunță Grupul de comunicare, printr-un comunicat de presă.
”Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi”, se transmite în comunicat.
Zilele de testare vor fi schimbate, în viitor, în funcție de disponibilitatea testelor.
”Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din invatamant. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămâna, luni și joi sau marți și vineri, in funcție de disponibilitatea testelor”, anunță Grupul de comunicare strategică.
De asemenea, Ministerul Sănătății anunță că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privința procesului de testare a elevilor și cadrelor didactice.