Deșeuri din construcții aruncate pe plaja = amendă de 30.000 lei
În urma informaţiilor şi a imaginilor apărute în mediul online, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au identificat o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe plaja din municipiul Constanţa, în capătul str. Belvedere. Persoana în cauză a fost interceptată şi sancționată contravențional cu amendă de 30.000 lei.
Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârșirea contravenției.
“Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare.
Vă rugăm să rețineți că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.
Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă recomandăm să respectați prevederile legale privind gestionarea deseurilor și să predați deșeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcție, care nu necesită autorizație de construire, direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanța.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.