Termenul de valabilitate al cărţii de identitate este, după cum urmează:


- 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 - 18 ani;
- 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 - 25 ani;
- începând cu data de 02.08.2021, persoanele cu vârsta peste 25 ani, vor avea înscris pe actul de identitate, termenul de valabilitate 03.08.2031, conform dispozițiilor art.5 alin.(1) din Regulamentul (UE) nr. 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019, privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație.


Ca urmare, cărțile de identitate actuale, emise până la data aplicării Regulamentului, sunt vizate de perioada standard de eliminare treptată enunțată la art. 5, alin. (1), adică acestea sunt acceptate ca documente de călătorie până la data expirării dar nu mai târziu de 3 august 2031.


Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate este de 1 an.

Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.


În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii români sunt obligaţi să solicite eliberarea actului de identitate.


La expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, cu cel mult 180 de zile, dar nu mai puţin de 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate.

  146