Cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni să solicite transcrierea certificatelor emise de autoritățile străine la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază. 


Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.
Transcrierea
certificatelor şi a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul conform al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei.
Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul art.10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul conform al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.


   Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991 şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul conform al şefilor serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor. 


    Vă prezentăm alăturat site-ul DGEP Constanța ce conține lista compartimentelor stare civilă din cadrul UAT-urilor județului Constanța, unde se poate solicita transcrierea certificatelor de stare civilă eliberate cetățenilor români, de către autoritățile străine: https://www.dgep-constanta.ro/stare-civila/servicii-stare-civila/


Vă prezentăm alăturat site-ul ce conține lista misiunilor diplomatice ale României din străinătate, unde se poate solicita înscrierea certificatelor de stare civilă eliberate cetățenilor români, de către autoritățile străine, în condiții asemănătoare celor prezentate mai sus:
https://www.mae.ro/romanian-missions#798

  40